Stiri
Ştiri bursiere
luni, 10 aprilie 2017 0:00:00
Rulaj de doar 5,2 milioane euro, chiar dacă indicii au crescut
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 23,62 milioane de lei (5,23 milioane euro), mai mic decât joi (6,7 milioane de euro).
Ştiri bursiere
luni, 10 aprilie 2017 0:00:00
Bursa cu tarife de bancomat
Bursa de Valori Bucureşti propune, la AGA de săptămâna viitoare (12 aprilie), o nouă politică comercială la care explicaţiile pe care bursă le oferă sfidează bunul simţ.
Ştiri bursiere
luni, 10 aprilie 2017 0:00:00
Domnilor Sobolewski şi Anghel nu le-ar strica să se înscrie la propriile cursuri de educaţie financiară
Bursa de Valori Bucureşti s-a lansat într-o campanie care urmăreşte ca românii să aibă o 'Zi Naţională a Investiţiilor', în fiecare an, pe 15 mai. Este de vorba de un proiect care să lărgească orizonturile educaţiei financiare a româ and #172;nilor, după cum declară oficialii BVB, una precară în acest moment. Din păcate, modul în care este 'vândută' o astfel de iniţiativă n-are nimic de-a face cu educaţia financiară, ba dimpotrivă...
Ştiri bursiere
vineri, 07 aprilie 2017 19:06:00
Indicii BVB au închis în creştere
Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Ştiri bursiere
vineri, 07 aprilie 2017 14:57:00
Bursele asiatice au închis în creştere
Patru dintre principalii indici ai burselor asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere.
Ştiri bursiere
vineri, 07 aprilie 2017 14:52:00
Lichiditate de 2,32 milioane de euro pe BVB
Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 10,52 milioane lei (2,32 milioane euro).
Ştiri bursiere
vineri, 07 aprilie 2017 10:17:00
Indicii BVB au deschis în urcare
Şase indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Ştiri bursiere
vineri, 07 aprilie 2017 0:00:00
Cotaţiile futures ale euro şi lirei sterline pierd teren în faţa dolarului
După ce şedinţa de miercuri a adus cel mai bun rezultat din aproape 3 săptămâni, pe fondul revenirii în atenţia participanţilor a derivatului pe Dow Jones în partea secundă a zilei, sesiunea de joi nu a dat impresia, în prima sa jumătate, că va continua pe această linie.
Ştiri bursiere
vineri, 07 aprilie 2017 0:00:00
Gabriel Rotaru, 'Intercapital Invest': 'BET, în scădere, după o cursă de cinci şedinţe consecutive de creştere'
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri depreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 30,3 milioane de lei (6,7 milioane de euro), mai mic decât miercuri (7,66 milioane de euro).
Ştiri bursiere
joi, 06 aprilie 2017 19:09:00
Indicii BVB au închis în scădere
Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în depreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.